Primul termen al apelului în dosarul lui Liviu Dragnea a fost AMÂNAT

Publicat: 08/10/2018, 14:39

Magistrații instanței supreme au decis, luni, amânarea primului termen al apelului în dosarul lui Liviu Dragnea pentru data de 5 noiembrie, pentru a le da posibilitatea unora dintre inculpați, printre care și liderului PSD, să-și angajeze avocați.

Liviu Dragnea nu s-a prezentat, luni dimineață, la sediul instanței supreme. În schimb, la Înalta Curte de Casație și Justiție au venit mai mulți susținători, dar și contestatari ai liderului PSD.

Unul dintre contestatarii președintelui PSD a fost amendat cu suma de 500 de lei.

Magistrații instanței supreme l-au condamnat, în luna iunie, pe Liviu Dragnea, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

În motivarea deciziei de condamnare, magistrații de la ÎCCJ arată că liderul PSD a adoptat o conduită nelegală, antisocială și imorală în dezacord cu rangul demnității publice deținute.

„Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-și încălca atribuțiile de serviciu, în sensul menținerii în funcție a celor două angajate, Botorogeanu Adriana și Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu și își încalcă atribuțiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă și fișa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială și imorală, în dezacord cu rangul demnității publice deținute, cu gradul de reprezentare și cu încrederea oferită de cetățeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcției exercitate și a bunei desfășurări a relațiilor sociale din cadrul instituțiilor publice”, se arată în motivarea judecătorilor.

Apelul este judecat de Completul 1, condus de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), judecătorul Ilie Iulian Dragomir, potrivit portalului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Membrii titulari ai completului de judecată sunt judecătorii: Neniță Simona Cristina, Grădinaru Daniel, Dragomir Florentina și Lefterache Lavinia Valeria, iar supleanți sunt judecătorii Cobzariu Maricela, Enescu Dan Andrei, Șelaru Valentin Horia și Cerbu Silvia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună